onomastică

        Onomastica endemică a suferit transformări curioase. Căutam ieri prin nişte hârtii de familie. Prenume destul de bizare, ne-am schimbat serios în materie. Găsesc un Irodion la 1720. Cine naiba şi-ar mai numi azi copilul ‘Irodion’?… Un Ipatie (1832); prenume feminine vag exotice: o Maranda (la 1842), câteva Margareta, Aurora sau Natalia (1850), rare azi. Emulam naţiunile dezirabile: pe greci, apoi pe ruşii albi, pe nemţi, apoi masiv pe francezi, din nou pe ruşi (roşii), şi în fine, azi, americani sau latino. Stranie reprezentaţie de cameleon. Eu nu ştiu nici acum ce e ‘al nostru’ – dacă trecem peste abisalele Gheorghe, Vasile et Co.
        Am auzit azi pe cineva strigându-şi copilul ‘Denisa’; altcineva: ‘Alisia’.
        Cum adică ‘Alisia’?… Ai ezita să dai numele şi unui biscuit-napolitană.
        Singurul fel de a fi noi a fost să fim alţii.

Reclame