● Trecut pe la C.; era o zi frumoasă, în spatele turnului M. se rostogoleau nori albi, bătea un vânt subţire. Destul de îngrijit, câteva ghivece de flori, desigur puse de M.-F.
Mister în privinţa manuscrisului de la fundaţia Doucet. Caietele, cele publicate până azi, nu sunt chiar complete, ci versiunea Simonei. Câteva pagini lipsesc cu siguranţă (cel puţin una, despre Relu C., absenţă semnalată de Zarifopol-Johnston, posesoarea unei copii xerox a celor 35 de caiete iniţiale, făcută fără ştirea lui Simone, care i le dăduse spre lectură…). E posibil să fie alte pagini, fragmente, eliminate fiindcă puteau jena persoane în viaţă, S. avea o hipersensibilitate la asta. Mai sunt apoi prescurtările de nume, în majoritate opera Simonei, lipsite azi de vreun sens, când ‘nu mai pot răni mortal pe nimeni’. Şi în fine manuscrisele brocanteusei – nu se ştie de ce nu au aterizat la fundaţie sau n-au apărut încă la o casă de licitaţie, dacă negociază Antoine Gallimard separat sau nu, tot stadiul lucrurilor e un mister. Decizia definitivă a tribunalului e din 2008, sunt 11 ani de… de ce anume. O reeditare a Caietelor ar avea desigur sens doar înglobând totul: continuarea jurnalului post-’72, paginile lipsă, numele ascunse sub iniţiale, un şantier cu o ediţie definitivă.
E un pic de neînţeles destinul acelui jurnal, şi totul durează cam mult.
● Tip: ‘Nu e rasist să te iei de o religie, dar e ceva rasist să te iei de o persoană pentru că ar avea o religie’. Rasist primeşte azi extensii baroce, rasism contra transgenilor, a obezilor, a consumatorilor de sendvişuri etc., a ajuns încă un termen de gumilastic din panoplia americană.
Într-o zi, vom vrea să numim rasişti. O să căutăm cuvântul şi nu-i vom mai da nicăieri de urmă.
● De ce e burghezul detestabil.
Burghezul nu e nici aristocratul, lipsindu-i nobleţea în toate sensurile, măreţia sufletească, gratuitatea gestului frumos, nu e nici proletarul, adică cel căruia i se fură parte din forţa de muncă. Burghezul e dispreţuit fiindcă e considerat exploatatorul ideii de Drepturi ale omului, cel care promite libertatea, egalitatea şi fraternitatea pentru a alunga puterea aristocratică – clasă prăfuită dar având cel puţin meritul eleganţei – pentru a domni în locul ei, cu haine de brocart peste călcâie imunde. Fără panaş, exersând o violenţă indirectă prin legile banului şi comerţului, individualist calculator şi duplicitar, se ascunde după drepturile omului pentru a exploata unica valoare care-l interesează în fapt în modernitate, cea a libertăţii. Nu însă pentru că preţuieşte elanul spre libertate al fiinţei, ci fiindcă îl interesează latura comercială a ei: libera circulaţie a mărfurilor, capitalurilor, indivizilor spre angajarea profitului. Nu doreşte aşadar căderea unor tiranii fiindcă detestă tirania; politica lui e nulă. Rece, laş, lipsit de virilitate sau decenţă, are în locuinţă tot ce se găsea în castelele aristocraţiei, imitându-o în gusturi, adăugând peste toate un strat gros de aur – cu o sensibilitate de măcelar. Mimând mecenatul aristocrat, a cultivat şi a protejat artele fără a înţelege nimic din ele, şi a dezvoltat lumea tehnicii în măsura în care aceasta promitea să-i favorizeze profitul. De 200 de ani, lumea vizibilă e lumea lui şi tremură constant că o va pierde.
În genere se trece scurt mai departe, în ce-l priveşte.
–