patrie

        La fel ca înainte de 1989, se pune iarăşi pentru noi cu o disperare acută întrebarea: Cum ne putem salva din patria proprie. Patrie însemnând grobianismul sub-mahalalei generalizat azi, promiscuitatea mintală şi istorică, mutaţia antropologică, ceea ce a mai rămas din locul numit formal ‘ţară’. Există evadări de toate felurile, începând cu cea fizică. Există insularizări, autarhizări în grup. Există, în sfârşit, evadări livreşti, muzicale, pasionale. Problema, formulată scurt, este: cum să trăieşti în ţara România ca şi când nu ai fi în ea? Cum să diminuezi la maximum repulsia, sentimentul insuportabil de durere? Cineva ne-a confiscat ţara. Acel cineva este poporul român. Iar poporul român nu mai este de mult poporul român. Din aceste trei premise minore trebuie extras ceva care să semene cu o morală, cu o cauză eficientă, cu un principiu de viaţă, cu un proiect personal.
        Sunt, deja, ani de când poporul român-străin ne-a evacuat din el. Poporul român-străin trăieşte. Respiră. S-a format, acest alt popor. Popoarele nu rămân aceleaşi.
        Iată-ne în acelaşi punct, trenând pe străzi, cu capul în jos, mâinile în buzunare. Totul va trece, există desigur biologia, Şi apoi există o lume.

Reclame