politica nu e o meserie

        Politica nu e o meserie, e un mandat.
        Celor care nu contenesc să ceară calificări, stagii formative sau continuităţi dinastice de politicieni pentru profesionalizarea şefilor politici. Celor care te asurzesc cu profesia de politician, cu tradiţia ei, cu şefii politici din interbelic candidând din tată-n fiu şi predându-li-se un corpus de cunoaştere (constând în ce anume, mister impenetrabil de la Platon încoace), cu ‘dinastiile’ politice (aparent se pronunţă cu o sclipire de admiraţie în ochi şi capul înclinat uşor pe umăr: Brătienii, Cantacuzinii…), cu abisul butaforic al ‘cursurilor de vară’, al seminariilor despre ‘politici publice’ tip ONG, al ‘şcolilor de politicieni’, şi cu experienţa politică reclamând în codul muncii retribuţii, poziţii sociale, rente etc.
        E un mandat. Poporul – deţinătorul suveranităţii – ţi-l remite, pentru un timp limitat. După care i-l acordă altuia şi eşti invitat să te retragi în linişte acasă.
        Politica e ‘meserie’, îndeletnicire calificată, profesionalism numai pentru cei care nu pot mărturisi fără să roşească o viziune elitară, necesar piramidală asupra lumii, pentru care nu reprezentantul, ci baza care îl deleagă acolo e interschimbabilă. O scurtă interogaţie personală (De fapt, cine sunt? Pentru Dumnezeu, ce cred cu adevărat? Sunt democrat sau visez ancilar în polis societăţi elitar-oligarhice de tipul imperiului roman? Am habar, eu însumi, despre ce cred, îmi pot mărturisi discret, în faţa oglinzii?) ar fi, în materie, vag necesară.

arrangement

Reclame