psihanaliză

        Ce m-a făcut, de la început, mefient la psihanaliză a fost uimitoarea măsură în care terapeuţii ei erau pacienţi. Asta frapa de departe. Jumătate dintre adepţi şi simpatizanţi – tipi imediat internabili. Cealaltă jumătate, compusă din nevrotice semi-inteligente, cu o sclinteală mai mare sau mai măruntă, gâsculiţe acre mimând o stupiditate mai visătoare, aşteptând ca psihanaliza să le structureze găsindu-le profunzimi în vieţile lor elementare, erau un contingent uman şi mai tulburător. Aveai impresia că pacienţii inofensivi de azil şi-au inventat între ei o doctrină, pentru a nu mai fi declaraţi nebuni şi a prelua conducerea stabilimentului.
        Prinsesem fenomenul pe vremea când trecea încă drept o pasiune ‘intelectuală’. Constatarea mea nu era elaborată (abia mai târziu aflam că nu e o ştiinţă ci o metodă, cu trei sferturi dintre intuiţii infirmate, raport ierarhic sectar, determinism vulgar, că nu vindecă niciodată pe nimeni, că mai există pentru a oferi un confesional burghezilor văduviţi de prieteni etc.), ci una imediată, întemeiată în observaţie. A fost destul să văd cum arătau entuziaştii ei. Toţi, praf. – E drept că, azi, interesul pentru ea e nul. Aş face totuşi o concesie, pentru aceia dintre ei care fuseseră simpatici. Îmi amintesc de pildă că aveau conversaţie…

*

       ‘E incontestabil că analiştii nu au atins complet, în propria lor personalitate, gradul de normalitate psihică la care vor să-i facă pe pacienţii lor să acceadă’ (‘Es ist unbestreitbar, daß die Analytiker in ihrer eigenen Persönlichkeit nicht durchwegs das Maß von psychischer Normalität erreicht haben, zu dem sie ihre Patienten erziehen wollen’, S. Freud, Die endliche und die unendliche Analyse, 1937). Analiştii nu sunt normali nici cât pacienţii lor – n-a existat diagnoză mai limpede. (Să folosim cuvântul ‘pacienţi’ acolo unde e vorba pur şi simplu de clienţi, de servicii de butic make believe asemănătoare ghicitului sau astrologiei, să păstrăm fandoseala ştiinţifică din camuflajul vechi de secol XIX, ca şi când ar fi vorba de doctori şi pacienţi, de vreun proces de tratament şi vindecare acolo…) Venind din partea Maestrului, înainte de moarte, ce raport de identificare limpede.
        Mereu am avut irepresibila impresie că aceşti oameni, analiştii, erau teribil de evident pacienţi, de la a treia frază rostită. De parcă în practica metodei ar fi existat o contraselecţie făcută de prezenţa obligatorie a nevrozei.
        N-are într-adevăr nicio importanţă dacă un medic de medicină internă are toate organele interne intacte înainte de a te consulta; dar domeniul vieţii psihice nu e deloc analog. Aici lucrurile sunt supuse interpretării, sănătatea mintală e riguros necesară, poţi face, în candoarea ta, mai mult rău decât bine, e atât de uşor să amplifici, din ignoranţă, mizeria umană. În sfârşit, nivelul logică-raţionament era totdeauna, ca un făcut, un mic dezastru. Emoţional, sunt plini de resentiment, răbufnesc ca nişte copii, îşi pierd capul la cele mai mici lucruri, o radicală absenţă a simţului ridicolului etc.; te aştepţi să găseşti nişte înţelepţi şi dai peste nişte copii demi-smintiţi, cu cravată.
        Însă, în afară de Franţa şi Argentina, ultime redute, începe să devină plicticos.

Reclame