punct de regres: ofensa blasfemiei

        Hitchens: ‘[Islamul] e o religie enormă, cu o putere gigantică, care pretinde că un arhanghel i-a vorbit unul ţăran iletrat şi i-a adus o revelaţie finală care le surclasează pe toate celelalte. E un plagiat, făcut de un epileptic, al celor mai rele părţi din iudaism şi din creştinism. Asta e evident, mi se pare. Cât timp credeţi că voi mai putea spune asta oriunde vreau?’ (conferinţă, 2006).
       Dacă spune asta azi, la 99% dintre universităţile din ţara libertăţii, zboară de acolo ca şi când n-ar fi fost vreodată, cu tot cu tenure, cu drepturi de pensionare şi compensaţii şi cu toată familia lui campată în incintă.
       Istoria e interesantă mai ales pentru punctele ei de regres. Infinit mai interesantă decât pentru progresele ei, care sunt, hm, de obicei parţiale şi târzii. Ca şi când te-ar vizita o rudă îndepărtată, stupidă şi sordidă, rudă totuşi, a cărei apariţie în poartă, murdară şi în zdrenţe, te lasă perplex… Nu credeam de pildă să mai vedem în timpul vieţilor noastre, în Occident, la 200 de ani după Milton, Paine, Voltaire, Mill şi Revoluţia franceză, reluarea discuţiei despre ofensa blasfemiei sau a profanării – spre a nu spune nimic despre dreptul la avort etc. Pierdeam un timp remarcabil. Ar fi fost dezolant dacă muream prea devreme.