romanul sublim şi amoral

        Într-un roman, inocentezi până la urmă pe toată lumea. E o fatalitate curioasă a genului. Termini prin a-i înţelege pe toţi, asasini, ticăloşi, monştri… Nu există personaje negative, nu e ca-n filme; în întregime pozitive, cu atât mai puţin. Mă întreb dacă romanul nu place pentru fondul ăsta de amoralism, pentru profunda indistincţie morală de care bestia sublimă din noi are nevoie. Fiecare roman citit e o expiere pentru necunoscute vini proprii. Citeşti mult? Ei bine…

Reclame