scriitori & sistem editorial

        Emisiune ‘Apostrophes’ veche, de prin ’80. Privesc. Printre invitaţi, Jean-Marc R., care e prezentat: Un scriitor ‘faimos, laureat al premiului Renaudot, aflat astăzi la al 10-lea roman al său’. Renaudot e cam al doilea premiu literar din Franţa. Acest scriitor, azi, nu mai există. A mai publicat din când în când romane, apoi s-a pierdut din vedere; romanele lui n-au fost reeditate. Încă unul. Încă unul dintre zecile, dintre sutele de inşi care au crezut că sunt scriitori, şi cărora le-au trebuit 20 de cărţi pentru a se lămuri de contrariu.
        Cine încurajează iluzia organizată. Dacă scoteai cu secole în urmă o carte sau două şi ele nu impresionau, singura concluzie limpede era că nu eşti scriitor. Mi se pare mai puţin tristă existenţa acestui autor nefericit: e cu mult mai grav ce i s-a făcut vreme de două decenii. A fost făcut să creadă. Cu concursul unor edituri importante, al unor critici, al unui sistem de reviste şi premii, studii, teze de doctorat, sinteze etc., fără milă, a fost făcut să creadă că e scriitor.
        Şi-ar fi putut trage un glonte în cap, omul acesta.
        Cine fabrică ‘scriitori’, ce lume face şi desface opere, reputaţii, în enorma mizanscenă lucrativă prin care e simulată o producţie de artă?
        Oamenii au aerul că nu sunt întru totul imbecili. Încep să observe, într-un anticariat, că din producţia anilor ’60-70-80 (zeci, sute de mii de titluri) n-a mai rămas nimic, cu excepţia – aproximativă – a patru-cinci volume, la drept vorbind destul de jalnice. Totuşi, premiile au fost încasate. Articolele de elogii au fost, ca într-o psihoză colectivă, cu sinceritate scrise (ceva te impresionează până la 2, şi scrii până la 9). Sute de locuri, în bizare ‘uniuni de creaţie’, au fost ocupate. De cine? Rămâne azi un maldăr de terfeloage de felurite grosimi, a căror simplă răsfoire îţi trimite un nor de praf pe esofag şi o silă moderată în suflet. Producţie de spectre, sistemul ca procesiune de fantome.

        Cu toţii am prefera ca scriitorii să nu mai scrie atât. Să retrăim perioada când scriai cinci-şase romane într-o viaţă. Mă îndoiesc că este vreunul atât de imbecil încât să nu se fi prins că 99% dintre cărţi, născute moarte, nu există. Bun, industria editorială e vindecabilă numai cu dinamită. Dar un scriitor ştie. N-ar fi niciun motiv să-l credem complet debil. Majoritatea scriitorilor scriu milioane de cărţi şi nu scriu nici măcar o carte bună. Niciuna. Ever.
        Conceived with Malice: Literature as Revenge. Cartea e nefondată şi slabă. Dar god damn it, ce titlu.