teatrul absurd

        Argument onest al lui Capote, într-o scrisoare din ’64 către un aspirant la literatură.
       ‘Metoda Absurdului (care e de fapt o modă literară momentană) e o capcană seducătoare pentru tineri scriitori aspiranţi – deoarece conţinuturile sunt atât de arbitrare, atât de dezordonate, atât de uşor de obţinut. Şi pentru că e atât de uşor să pari plin de înţeles şi profund când abia dacă eşti enigmatic şi pretenţios (şi plin de aere). Asta nu e adevărat pentru Toată şcoala absurdului (Beckett e înzestrat, şi la fel, într-un grad mai mic, e şi Ionesco); dar nu e o formă nici sănătoasă, nici folositoare de imitat pentru tinerii scriitori.’ (Către Alvin Dewey III, 25 mai 1964, Tr. Capote, Too brief a treat, Vintage Int., New York, 2004, p. 398.)
       E la fel pentru toate formalismele. În proză, carcase vide, cei care s-au ferit de ele au avut dreptate, nu au reprezentat nimic prin sine nici textualismul, nici Noul roman etc., fiecare şi-a adjudecat 20 de ani şi a dispărut. Modele nu înseamnă nimic. Sunt o gară, acel loc din care se pleacă şi unde nimeni nu vrea să rămână.