trecutul, o fundătură

        Dacă ar fi să recomand ceva unui debutant naiv în viaţă, i-aş spune: nu te ocupa de trecut. Cu tot cântecul sirenelor pe care ai să-l auzi pretutindeni, nu te ocupa de trecut. Cel propriu? De ce nu; cu moderaţie şi dacă rezişti plictiselii. Dar niciodată trecutul celorlalţi, trecutul generic, istoria. Cu tot amestecul de datorie morală şi sapienţial care ţi se va flutura în faţă, de la predica istoriei care ameninţă să se repete (nu se repetă nimic) până la viitorul imposibil fără de trecut şi sacra obligaţie a memoriei, o retorică formidabilă va fi mobilizată împotriva ta, pe parcursul întregii tale vieţi. Mai mult, adesea ea va fi adevărată. Cu toate astea, opune-te. Rezistă cu încăpăţânare, zbate-te: cu niciun preţ, sub niciun pretext, nu te ocupa de trecut. Eşti pierdut, din clipa aia. Ce e chemare, creaţie, destin original şi pur în tine se va stinge, în douăzeci de ani vei saluta în oglindă un ersatz de fiinţă.

Reclame