un ins grav

        De ce gravitatea e luată drept emfază, pertinenţa drept suficienţă?
        Fii cool, se spune. Have fun. Dacă se întâmplă să fii – prin ghinion – un ins grav, eşti pierdut. Eşti luat drept ‘serios’. Ei bine, nu. ‘Serioşii’ sunt tot ce poate fi mai mediocru şi mai plictisitor pe lume. Serios e un director. O statuie. Toată lumea ştiutorilor. E altceva, cu totul şi cu totul altceva, gravitatea, tragicul.
        Tragicul e realul.
        Nici măcar nu e vorba de optimism sau pesimism, tragicul e dincolo de antinomiile de suprafaţă. Optimismul e simplu, e a vedea peste tot victoria binelui; pesimismul – contrariul. Sunt reacţii subiective, afecte. Tragicul înseamnă a vedea întocmai realul, a vedea lucrurile exact aşa cum sunt. Încercaţi: nu există ceva mai greu. Tragicul nu înseamnă dramă, cum se crede. Tragedia cuprinde dramatic, comic, absurd, indiferent, mai ales absurd, mai ales indiferent, toate împreună. Nu înseamnă decât a ţine ochii deschişi, cu orice preţ, la lumina lucrurilor. Ce se obţine e inevitabil o conştiinţă tragică. Existenţa înseamnă ce înseamnă, durează cât durează sau se termină cum ştim – inutil să adaug, a vedea asta lucid e a avea o conştiinţă radical tragică. Nu cool, nu fun, nu magică, nu parodic reală. Nu totul poate fi pe lume, şi nu toţi au norocul să fie frivoli. Tristeţea nu e încruntare, nu e deprimare. E tristeţe întrucât e real. Realul poartă doliu, e tragic în sine. Această distincţie scapă în mod curios. Un spirit tragic nu e un ursuz, un acrit, un suficient. N-are nicio legătură. I-am întâlnit. De cele mai multe ori sunt fantome care se scurg pe lângă ziduri. N-au niciun fel de viaţă, refuză aproape totul. Nu stau în calea nimănui, nu pretind nimic, nu vor să aibă acces la nimic, destul de greu îi interesează ceva. Abia mai supravieţuiesc. Uneori, nu supravieţuiesc. Cei care au proiecte sunt eroi.
        Nu-i cereţi, unui spirit tragic, să aibă un zâmbet american când îl vedeţi pe stradă, să fie primitor, amabil, dulce, om de lume. Fiţi toate astea: îndeobşte, e ideal. Fiecare se înşeală cum poate. Mulţumiţi-vă dacă-i vedeţi alunecând pe lângă ziduri, lăsând pe lume un roman, un tablou, o frază muzicală. Fiţi optimişti, pesimişti, indignaţi-vă ca toată lumea ţoapelor, jucaţi jocul – frivoli, hedonici, mondeni, cool, activi, fun… Lăsaţi-i în pace. Nu jucaţi în aceleaşi piese. Sunt alte dimensiuni, alte drumuri, cu totul şi cu totul alte vieţi.

Reclame