a ‘avea dreptate’

        Cum pot fi sigur că am dreptate? Când argumentez ceva, de îndată ce ies din lucrurile trăite personal, am impresia stingheritoare că joc la loterie. Tentaţia e să supraargumentezi, atunci, să rostogoleşti naiv silogisme. Textul arată încărcat, adică suspect.
        Majoritatea textelor sunt argumentări ale unor banale convingeri personale, pe care le deghizezi în raţionament, ca şi când pe primele le-ai fi obţinut din cel din urmă. Atunci, nu e cu mult mai importantă o intuiţie? În fond, când exprimi ceva, nu poţi fi niciodată sigur că ceea ce spui e adevărat. Nu ştiu dacă poate înţelege cineva această dramă.
        Prin contrast, literatura e supremă.

        Ce poate să însemne ‘dreptate’, în ce sistem absurd? Te poţi înşela azi şi poţi avea dreptate mâine, cu exact aceeaşi idee. Asta e deja suficient de înspăimântător. Pentru a fi dezminţit iarăşi etc. Fiindcă există, cu vorba lui Marx, legi necesare şi legi tendenţiale. Nu suntem în legile necesare sau absolute, ca în ştiinţă sau calculul algebric. Suntem dinaintea legilor tendenţiale de evoluţie a unui regim istoric dat etc., adică în flou, schimbător, ipotetic. În vreme ce primele pot fi verificate imediat – un calcul algebric îţi dă rezultatul -, celelalte sunt lucruri verificabile numai pe termen lung, chiar dacă ar avea, acum, toate aparenţele împotriva lor. Dacă spui ‘Ne îndreptăm spre catastrofă’ sau dimpotrivă, ‘Mergem spre o victorie certă’, tu nu ştii ce spui. Şi nimeni. Ai statistica, factualul, dar ignori tendenţialul, care nu e linear. – Să ne închipuim doar că ar fi câştigat naziştii, Hitler făcea o bombă atomică cu 2 ani mai devreme, şi vorbeam azi cu toţii nemţeşte. Cine ar fi ‘avut dreptate’? Apoi un regim nazist, prin anii ’70, ar fi fost el însuşi înfrânt natural şi paşnic, în Germania şi Europa, de democraţie. Şi apoi iarăşi, ad infinitum… Are dreptate deci cel care ‘vine la rând’, soseşte mai târziu, în istorie?… Nu poţi obţine o proiecţie prin deducţie, ca să ai cheia dezvoltării istorice. Dacă viitorul s-ar alcătui doar din legi necesare, ar fi minunat, dar profeţii ar juca la loterie. ‘Sovietologii’ au scris camioane de cărţi, până la un delir de detalii absolut. N-a văzut nimeni, desigur, riguros nimic din căderea Zidului.
       Ce înseamnă deci să te ‘înşeli’, ce înseamnă, cu seriozitate, a ‘avea dreptate’?
       Îţi evocă imaginea anumitor poduri montane înguste, suspendate între două piscuri deasupra unei prăpăstii, poduri foarte lungi, împletite din frânghii, clătinându-se la fiecare pas; până ajungi de partea cealaltă ai părul alb şi simţi că ţi-a trecut viaţa.
 
 
 
 
 
–