Putere vs. control

        Lumea nu e condusă de cei care ştiu, ci de cei care vor. Cei incapabili să scrie ceva original se fac critici literari, cine nu ştie să inoveze o cunoaştere o predă. Creatorii au fost dispreţuiţi în toate secolele. Creaţia elimină trei sferturi din umanitate, cumularzii muncitori, ambiţioşii hărniciilor cantitative, toţi cei plini de voinţă şi de decoraţii, dar atât. Fără har, fără calitate, fără stea. Printr-o compensare destul de trivială, dintre aceştia se recrutează şefii.
        Creatorii constată că munca, travaliul vine de la tripalium, cuvânt care desemna la romani un instrument de tortură. Au avut mereu idealul lui otium, ataraxia, liniştea; deci au rămas nişte marginali. De ajuns pentru ca toţi agitaţii să ocupe locurile. Privind în jur, în istorie, ce frapează imediat e că, dintre toţi oamenii pentru care ai putea avea cu adevărat stimă, aproape niciunul n-a condus vreodată ceva.
        Or, puterea există şi ea trebuie ocupată. Poziţiile de putere se umplu oricum, ele nu rămân vacante niciodată aşteptând vreun geniu. Cineva va sta totdeauna la vârf, asta e tot.
        E o compensaţie fadă să ştii că cei de sus sunt acolo pentru că se află, de fapt, jos în ordine existenţială. O compensaţie cu care nimeni nu are ce face.

        Există ceva, astăzi, cu mult mai interesant decât Puterea: controlul. Puterea presupune exercitare a ei, directeţe, nemijlocit, identitate: o culoare, un însemn, un steag, un nume pe tricou. Când eşti la putere trebuie să te identifici. Controlul e o forţă extraordinară, obscură, un flux subteran, anonim şi sistemic: abilitatea de a dirija liniile mari. Când cauţi Puterea dai întotdeauna peste un chip. Când cauţi să identifici controlul descoperi un panou de control – şi pe nimeni la butoane.
        Aş vrea ca Puterea să mai fie la fel de interesantă, dar e ceva ce a fost depăşit.

Reclame