Breakfast at Tiffany’s

        Despre personajul Holly Golightly s-a crezut că e, pe rând: Marilyn Monroe, Lillie Mae (mama lui Truman), Ann Woodward, Gloria Vanderbilt, dansatoarea Joan McCracken, Phoebe Pierce, scriitoarea Maeve Brennan, Doris Lilly, Marguerite Littman, Carol Grace (Marcus), sau un personaj colectiv, cocteil generic al acestora toate.
        Capote detesta un pic filmul Breakfast at Tiffany’s. L-a acceptat doar pe jumătate şi peste mână, fiindcă îi adusese destulă faimă şi bani ca să-l mai poată renega. Cu falsul său glamour (în fond volumul e despre o fată semiprostituată care se chinuie să supravieţuiască în New York şi sfârşeşte cât se poate de prost), anulând toate conflictele cărţii – sexuale, sociale etc. -, scenariul puternic edulcorat îl enerva pe Truman, care ar fi vrut oricum s-o aibă pe Marilyn în rol, iar nu un fluture cu piruete vesele: ‘De fapt, cartea a fost una mai degrabă amară, iar Holly a fost un personaj real, o personalitate robustă, deloc genul Audrey Hepburn. Filmul a devenit un sirop insipid de New York şi, drept urmare, a fost superficial şi drăguţ, când ar fi trebuit să fie dens şi neplăcut. Era în el tot atâta asemănare cu textul meu cât între [grupul de dans] The Rockettes şi [balerina] Ulanova’ (Truman Capote: Conversations, University Press of Mississippi, 1987, p. 160).
        Identitatea lui Holly Golightly e dezvăluită de Capote într-un interviu din 1968: ‘Adevărata Holly Golightly era o fată semănând cu cea din Breakfast at Tiffany’s, cu singura excepţie că în carte ea provine din Texas, în timp ce adevărata Holly era o refugiată germană care a sosit în New York la începutul războiului, când avea 17 ani. Foarte puţini oameni îşi dădeau seama de asta, însă, fiindcă vorbea engleza fără nicio urmă de accent. Avea un apartament în blocurile de cărămidă unde am locuit şi eu şi unde am devenit foarte buni prieteni. Tot ce am scris despre ea e literalmente adevărat – nu şi despre prietenia ei cu un gangster pe nume Sally Tomato şi toate astea, însă totul despre ea personal şi felul cum vedea viaţa, chiar şi cea mai neverosimilă parte din carte. De exemplu, vă amintiţi începutul, când un om intră într-un bar având o fotografie a unei statuete africane din lemn pe care a găsit-o în junglă, reprezentând capul unei fete, şi fata nu putea fi alta decât Holly? Ei bine, Holly a mea cea reală a dispărut cu adevărat în Africa portugheză şi nu s-a mai auzit niciodată de ea. Dar după război, un om pe nume John La Touche, un compozitor şi textier binecunoscut, a călătorit în Congo-ul belgian să facă un film documentar: şi într-un sat din junglă a descoperit această sculptură după Holly a unui cap, din lemn. E singura urmă care rămâne din existenţa ei’ (id., p. 142).

*

        Vintage Books a scos o ediţie specială Breakfast at Tiffany’s, cu ocazia celor cincizeci de ani de la apariţia cărţii.
        Un cocteil pentru Holly Golightly. Martini, desigur. Nu orice martini, ci un White Angel: ‘jumătate vodcă, jumătate gin, fără vermut’.
        Sweet Holly darling, here’s to you.

 
 
 
 
 
–