oboseală

        Oboseşti numai privindu-i pe ceilalţi pătimind, întorcându-se de la locul torturii, în coloanele interminabile de maşini. Aş fixa săptămâna de lucru la trei zile, programul la trei ore, iar munca, redusă la maximum 5 luni pe an, sub pedeapsa cu flagelare publică. Dacă prosperitatea cu care se laudă atât nu ne va aduce în curând aici, blestem tot acest Occident apucat de strechea muncii. E un secol de când am obţinut cele 8 ore, ar fi poate cazul să mai înaintăm puţin!… Ce e progresul istoric, dacă nu asta. Creaturile acestea anoste ne mănâncă viaţa consumându-ne timpul, adică tot ce avem mai de preţ, tinereţea, inoculându-le bieţilor sclavi, pe deasupra, mistica muncii normate, cea mai joasă alienare pe care a imaginat-o spiritul omenesc. Destul că ne înscriem în proiectele lor neghioabe, producând obiecte şi idei care au sens doar în minţile lor. Şi că n-avem voie să facem amor pe oriunde şi să bem martini!…