exemplu

        Într-un exemplu există întotdeauna mai mult decât ai intenţionat să ilustrezi prin el. Exemplul izbuteşte sau nu, dar există întotdeauna un rest. Exemplul e, în mod bizar, întotdeauna mai cuprinzător. Exemplul se ‘revoltă’. Avem impresia că exemplele ‘exemplifică’. Dar sunt ca nişte atleţi de 1.000 de metri care, ajunşi la capăt, mai aleargă 100. Dezvelesc un univers – foarte plastic, incontrolabil etc. – pe care o idee în fond nu-l poate cuprinde. În sine, dacă o idee nu e ilustrabilă e problematică; dacă e ilustrabilă, devine problematică. În mod curios, singurul reper rămas e exemplul. Naraţiunea. (Superioritatea literaturii.)
        ‘Dă-mi un exemplu’ – ce înseamnă cererea asta clasică? Nu că n-am fi înţeles. Nu că am vrea să fixăm o idee în modalităţi, pragmatic sau utilitar. Nu, speranţa e că folosirea exemplului va dezveli ceva care va sufoca până la urmă ideea. Exemplul e viermele din fruct. Cine îţi cere un exemplu speră în secret că va invalida întregul. Chiar şi cei care vor sincer un exemplu ştiu că au deschis un culoar de fugă. Ca şi când toţi am simţi că, în definitiv, în lume subzistă ceva cu care ideile nu fac corp, şi deci că asta ne-ar putea ajuta să fim puţin non-responsabili. E o rugă. Cererea exemplificării e o rugăciune. Te rog să dovedeşti ceea ce spui cu ceva ce invalidează ceea ce spui – şi apoi hai să mergem la femei, să bem, să trăim, să uităm mai ales.