demografie. ‘viitorul’ în Est

        România trăieşte o anxietate demografică. Toate statele din Europa Centrală o trăiesc. Populaţiile lor – partea lor mai vitală, tânără – s-au scurs lent spre cealaltă parte, de Vest, a Europei visate, ca într-o redresare a vaselor comunicante după căderea comunismului. Occidentul a câştigat în populaţie, noi în anxietate. Avem o nouă anxietate pentru viitor. De parcă mai aveam nevoie.
        Marea problemă a guvernelor viitoare, pe decenii de acum înainte, va fi deci transferul banilor dinspre tineri spre bătrâni.
        Când un bătrân primeşte acasă mizera lui rentă lunară de supravieţuire, ştie că acei bani vin dinspre tineri. Nu este imbecil. Psihologic, el încearcă desigur să justifice transferul, să fantasmeze o compensaţie (‘i-am muncit’, ‘sunt din contribuţia mea de o viaţă’, ‘mi se cuvin’), pentru a depăşi disconfortul provenienţei. Dar nu e stupid. Ştie dureros că acei bani se dau acum, la momentul vorbirii, şi că trebuie luaţi de undeva acum; că provin de la cei economic productivi, de la tineri. Şi de altfel toţi o ştiu: în jurul locuinţelor de bătrâni se vor afla mereu, nu la o distanţă prea mare, toate ghişeele de plăţi şi magazinele necesare pentru a recupera rapid, mâine, cea mai mare parte din suma acordată azi. Guvernul remite sumele şi aşteaptă nu mai mult de 3-4 zile, pentru a i se întoarce în buget. Acest cinism e sistematic şi deplin.
        Suntem într-un decalaj generaţional, ni se repetă. Tinerii fac azi un singur copil. Părinţii noştri provin din familii de 2-3 fraţi, iar bunicii, de 4 sau 6. Acest decalaj de populaţie, cu precumpănirea celei îmbătrânite, (demografii îl numesc ‘tsunamiul argintiu’, economiştii, în limba de lemn, ‘deficitul de forţă de muncă’) e tot mai strivitor. Societăţile occidentale au rezolvat parţial problema, ani de-a rândul, printr-un simplu şi masiv ‘import de tineri’ din ţările sărace. De aici politica imigraţionistă a elitelor mondialiste – cu prea puţine considerente ‘umanitare’ faţă de populaţii afectate de nu ştiu ce război. Constatând indicele de natalitate, au compensat rapid cum au putut: cei care avuseseră colonii, din colonii, pentru facilitatea limbii; ceilalţi, din ţările sărace. Rapid, în Europa a apărut în numai 3-4 decenii o populaţie de imigranţi de circa 10-15%, care pare aterizată de nicăieri. Să adăugăm progresele ştiinţei medicale, alimentaţia îmbunătăţită, creşterea cu aproximativ zece ani a speranţei de viaţă, datoria internă a statelor ajunsă la cel mai mare nivel din istorie etc.
        Dar există un blestem de o calitate nouă.
        Orice guvern local, în Est, va fi nevoit să opereze probabil, la rândul lui, o agresivă politică imigraţionistă. Am expediat 3-4 milioane afară – trebuie să compensăm de undeva. Cum suntem relativ xenofobi şi rasialişti cultural, vom evita probabil Africa, de unde transferul s-ar face mai facil. Opţiunea unui şef politic inteligent va fi pesemne, în aceste decenii, Estul: Republica Moldova, Rusia-Ucraina, Caucazul, poate Orientul Mijlociu, mai puţin India şi China. În majoritate albi de cultură eurasiatică, în parte cunoscători ai limbii (moldovenii), cultural asimilaţi european (ruşii, ucrainenii), fără mari probleme de inserţie, aceste contingente de nou-veniţi vor trebui să apară destul de curând. Un guvern abil va arunca de pe acum nada, facilitând masiv politici de imigrare, lucru relativ dificil de făcut sub nasul Europei (presupune negocieri noi), pentru ca, în 5-10 ani cel târziu, sute de mii de tineri, forţă de muncă proaspătă, să intre într-un fel sau altul aici. Cei plecaţi de la noi în Vest nu se mai întorc, iar sumele transferate de ei diminuează; trebuie să-i socotim pierduţi. Nou-veniţii muncesc mai mult şi pe bani mai puţini, ceea ce va distruge achiziţiile sociale ale autohtonilor. Ca atare, vom auzi că sunt curând pentru imigraţie: guvernele, patronatul, mass-media, societatea civilă corectă politic; împotrivă: sindicatele şi partidele etniciste, care vor forma alianţe extremă stângă-extremă dreaptă bizare. Ne aflăm în aceeaşi situaţie ca Franţa anilor ’90. Dar e dezarmant de simplu: când îţi lipseşte populaţie activă, soluţia evidentă este să o iei de undeva. Ziduri şi garduri tip Trump-Victor Orban sunt bune în Sud – însă dublate de câmpii cât mai deschise şi line către Est…
        Mai sunt desigur politicile nataliste ‘pozitive’, subvenţionarea, ‘cumpărarea’ naşterilor pentru o augmentare a indicelui. Dar pentru aportul masiv – îţi trebuie cu adevărat imigraţie şi trebuie să o scoţi de undeva.
        Viitorul? Probabil, mai puţine mutre de autohtoni pe străzile noastre. Lucrul va spori retorica naţionalistă, rasismul, nesiguranţa etc. E faţa realistă a viitorului. Datoria publică trebuie diminuată, cineva trebuie să opereze în continuare transferul banilor dinspre tineri spre bătrâni… Insertul masiv de populaţie va fi gândit la fel ca o strategie de război: cu stat major, planuri, termene şi etape, propagandă media (o, cât ni se va vorbi de antirasism, de mixitate şi diferenţă îmbogăţitoare, toate clişeele vomitive ale elitei…), cu executanţi interschimbabili (nu contează deloc, pentru Est, cine va forma guverne în următorii treizeci de ani). Omul politic care face repede asta, azi – începând atent cu Rep. Moldova etc. – e un tip care a priceput.
        Descurajant e că trecem prin exact aceleaşi lucruri ca Vestul. Vrei să vezi viitorul apropiat? Priveşti Occidentul din urmă cu 20-30… Nu mai ştiu cine recomanda excursii în România fiindcă e ‘o agreabilă întoarcere în trecut’; atât reţinuseră de la noi: înapoiere pitorească, peisaj, căruţe. Aveau dreptate, imbecilii: eram trecutul lor. Dar n-ai multe opţiuni, când înţelegi cum funcţionează un stat. Ne amăgim prin urmare că ei sunt viitorul nostru.