scuze, explicaţii, neant

        Nu are nicio importanţă să te explici asupra a ceea ce scrii sau gândeşti. Scrii un lucru şi asta e tot, nu-l degradezi cu o explicaţie. În fond, când spui ceva nu argumentezi, fiindcă lucrurile s-au copt în tine şi au venit de fapt dintr-o necesitate interioară. Te-ai gândit la chestia aia de zeci de ori, ai trăit lucruri, ai cunoscut oameni care au fost implicaţi şi ţi-au format părerea, de-a lungul unui număr de ani. E un rezumat al unui întreg conglomerat de viaţă: experienţe, lecturi, deducţii etc. E degradant să explici ceva, să spui: de fapt, iată cum stau lucrurile, e evident că n-am vrut să spun asta ci mai degrabă următorul lucru etc.
        Explicaţia, scuza, în privinţa a orice, n-au nicio importanţă. De unde şi superioritatea literaturii. Nu trebuie să te cobori la o explicaţie, e lipsit de sens. Lucrurile sunt făcute pentru a fi reflectate sau simţite; ele te ating sau treci aerian pe lângă.