~
● Obiecţie timidă a reporterului: ‘Dar Mao înseamnă totuşi 45 de milioane de morţi în timpul revoluţiei culturale şi mai încolo…’.
Badiou: ‘E o cifră inexactă. Chiar cineva într-atât de anticomunist ca Marcel Gauchet a fost de acord cu mine asupra cifrei de 700.000 cel mult, cel foarte mult. (…) Cineva pe care nu-l voi numi îmi spunea, într-o emisiune: „Bine-bine, dar cele 200 de milioane de morţi din Rusia?”. E o cifră absurdă. Nici n-ar mai fi existat ruşi, dacă ar fi fost 200 de milioane de morţi’.
Pff, here we go again.
E ceva slab, precar în istoriografia contemporană. Mai întâi, după emoţia căderii comunismului, au acceptat repede bilanţuri din burtă, furnizate de moralişti. Primele cifre erau scoase din eseuri de istorie (categoria Courtois, Furet, Wolton), a căror materie era impactul emoţional nu exactitatea. Un fel de jurnalism al emoţiei a dat tonul în toate, transformând tragedia în melodramă sub cuvânt că numai aşa poporul putea înţelege. Ulterior nu au mai verificat mare lucru în arhive, nici în cele ruse cât au fost disponibile (perioada Elţân), nici în cele chineze etc. Circulă cifre aiuritoare în doxa. – Nu că 700.000 nu ar fi prea destul, dumnezeule. Dar nu e absurdă exigenţa de a avea o imagine exactă, când se fac postere de propagandă cu Mao cel mai mare ucigaş în masă al omenirii, peste Timur Lenk etc., pendulând între 78 şi… 45 de milioane, pentru a afla că e posibil să fie ‘doar’ sute de mii. De ce trebuie să presupui că istoria e materie de desen animat. Mai întâi ne-am spus că a verifica cifrele e în sine indecent (cine ar face-o cu bilanţul Shoah-ului?), ca şi când asta ar avea vreun sens iar nu catastrofa. Apoi, din teama, justificată, de negaţionism am abandonat exigenţa exactităţii cu totul, în favoarea ideii generale de tragic. Mâine vom afla despre clanul Kim din Coreea de Nord că a omorât cu totul 14 oameni, cifrele devenind gumilastic.
Disciplina s-a complăcut. A îngăduit ravagiile moralismului în materia ştiinţifică, şi decenii întregi a favorizat asta – predicatori de colţ de stradă, editorialişti manqués, funcţionari construind panotaje tip ‘aşa da-aşa nu’ de pedagogie infantilă.
Ai 4000 de ani de istorie politică în care insul mărunt e tăbăcit în fiecare zi de cezarisme şi oligarhii smintite, din tot spectrul dar în general cel al dreptei conservatoare, în esenţă sclav absolut. Stivele cu cadavrele mărunţilor s-au ridicat până în stratosferă. Poate măcar asupra câtorva decenii de comunism n-ar fi absurd să ne putem pune vag de acord, fără intromisiunile emoţiei colective.
● Marxismul a fost ultima teorie care i-a făcut pe bogaţi, autentic şi până în adânc, să se simtă ruşinaţi. Cred că ultima.
S-a dus şi ea; creştinismul gâfâie. Câmp liber.
● Când auzi în societate vorba ‘om serios’, ‘un tip serios’, sensul ei e totdeauna, fără greş: un tip terminat, un idiot, material uman de duzină, nimeni.
soirs 