~

        Un inconvenient real atunci când te conduc gerontocraţi: bătrânii nu cred cu adevărat în viitor pentru că ei nu au unul. Restul e age-ism de circumstanţă, neinteresant. Dar ipoteza ‘anarhistă’ a non-viitorului e reală: nu reuşesc să se proiecteze în urmaşi, copii, nepoţi, nu le iese cu adevărat. Nu-ţi poţi reprezenta viitorul atunci când lipseşti din el, până şi 2050 e inimaginabil. E o banală condiţionare psihologică. (Aproape orice bătrân devine conservator, va vorbi de sfârşitul lumii, despre prezentul care repetă ceva şi are de fapt o fermă analogie în trecut etc.; nu doar din orgoliu diminuează din prestigiul prezentului şi viitorului: pur şi simplu de la o vreme putem admite greu noutatea reală şi o lume de după noi.)
       Nepotul lui Kennedy povesteşte că în casa lor, unde se jucau de copii, era în sufragerie un telefon ciudat roşu, şi unchiul lor le-a spus zâmbind, Nu ridicaţi receptorul la chestia aia, că vă răspunde Hruşciov. Era telefonul scurt cu Moscova. (Un sistem telegrafic militar în care intrai ridicând receptorul etc.) Montase două, nu doar la Casa Albă, ci şi în Hyannis Port unde-şi făcea weekendul, să fie în permanentă legătură dacă apare vreo neînţelegere sau vreo escaladare nucleară, să prevină o nenorocire.
       Nu spun că şefii politici nu pot fi bătrâni şi abili, că trebuie să fie toţi de vârsta lui Kennedy pentru a fi mai atenţi la evoluţia lumii. Dar există, precumpănitor, o ceaţă stranie. Nu vezi dincolo de moartea ta, ci numai te prefaci foarte bine. Te uiţi în ultima vreme la vârsta şefilor politici, a celor din foruri globale, a şefilor de bănci mondiale care contează etc. Parcă nu ar strica, o perioadă, să n-ai pe scenă numai pariori all-in.
 
 
 
 
 
 
–

~ de soirs pe 7 decembrie 2023.