~

        Arhitectura brutalistă din comunism – alta decât brutalismul englez de după război. Betoanele monocrome şi intenţionat urâte, cu scop strict funcţional, sunt acoperite azi de polistiren şi cromatică ‘veselă’, cum ai îmbrăca un mort într-o rochie de ţigancă. Avea un sens social, îngăduindu-ţi să construieşti repede, şi a fost o soluţie acum 50 de ani.
       Când un ins locuieşte într-un interior urât, se enervează şi-l îneacă în ornamentică, încărcându-l cu artă şi obiecte până când îi dă o formă vivabilă, respirabilă. Dar de faţada clădirilor nu te poţi atinge, exteriorul e al oraşului. Ferestrele n-au frontoane, ele nu erau numai pentru a proteja de ploaie. Uşile de afară n-au mici pilaştri de o parte şi de alta, nu sunt încadrate cu vreo aparenţă de coloană. Ferestrele n-au cornişe sub ele, acelea aveau un sens, nu doar să sprijine vase cu flori. Şi ferestrele par nişte caverne dreptunghiulare. Privirea nu se plimbă, nu ondulează pe nimic, ochiul se zgârie, priveşte o faţadă ternă care îi apare rece ca o lespede. Oraşele au dat peste comunism un var vesel. Da, am estompat ceva din brutalism, monocromia. Dar rămâne restul, pe această femeie urâtă intens machiată.
       Când vrei să bagi în depresie un om sau o epocă, ia-le iluzia frumosului şi a noului îndrăzneţ, şi lasă-i acolo. Privindu-i cum se abrutizează, se bat între ei şi îşi urăsc pe bună dreptate mutrele, vieţile.
 
 
 
 
 
 
–

~ de soirs pe 26 decembrie 2023.