~

        Nu ştiu unde am aflat că E. Presley nu a compus niciunul dintre cântecele sale. Toate sunt scrise pentru el, sau cover-uri diverse. Să fie oare adevărat. Nu avea nimic al lui…
       Eşti un star mondial, ai în repertoriu 250 de melodii faimoase, stai toată ziua cu chitara în mână, încă din copilărie, şi zdrăngăni la ea, şi nici măcar un cântec, o notă care să-ţi aparţină. Atâta aplicaţie şi exerciţii, îţi vine un vers, un refren, o întorsătură de frază muzicală; ceva.
       Nu cred că am citit ceva mai dramatic. Nu numai pentru diferenţa dintre interpret şi creator sau artist – interpreţii nu sunt artişti, actorii nu sunt artişti, cineva a scris ce cânţi sau joci tu acolo, un ochelarist tuberculos mort de foame într-o mansardă (‘arta actorului’ e o improprietate filistină care a fost posibilă doar după ’89, e meşteşugul actorului, artă şi artizanat cu talent sunt lucruri la ani-lumină, arta nu se poate învăţa, ci doar tehnici de reproducere), pianiştii, A. Rubinstein şi C. Haskil şi G. Gould ai acestei lumi nu sunt nicidecum artişti, creatori, sunt asemeni maimuţelor savante, care erau îmbrăcate în frac şi aşezate la pian fiindcă puteau să reproducă o melodie. Pot să o facă mai bine, pot să o facă mai rău, dar nu pot să facă altceva decât e scris în partitură. Nu ai scris nimic, tu nu ai creat nimic…
       Nu numai pentru diferenţa numită. Dar pentru destin. Partitura pe care o ai în faţă: e a ta sau a altuia, în speţă a lumii? Şi majoritatea oamenilor răspund…
       E ceva cam groaznic.
 
 
 
 
 
 
–

~ de soirs pe 30 decembrie 2023.