~

       Pentru un scriitor, publicul nu există.
       Când faci un film, o piesă de teatru, un concert, există. Publicul ca masă reunită şi ca grup mimetic: când râd trei, mai râd şase alături, contagiunea se produce şi râde o jumătate de sală. Eşti câteodată emoţionat fiindcă e emoţionat celălalt, Gombrowitz povesteşte că nu era deloc mişcat de muzică la un concert dar a fost cuprins de o emoţie ciudată fiindcă sala era cuprinsă de emoţie etc. Asta e un public.
       Un scriitor nu scrie niciodată pentru un public, ci pentru cititori aflaţi în faţa paginii sale unul câte unul. Niciun fenomen de contagiune, zero aplauze. Sunteţi faţă în faţă: două conştiinţe, ca într-un duel. Sau îmbrăţişare, sau înfruntare tip Iacob-înger, sau plimbare pe faleză cu mâinile la spate, nu importă. O întâlnire a doi tipi, doar. Cartea e un obiect care vorbeşte câte unei persoane pe rând, nu contează că prima, care scrie, e moartă sau vie încă: ea îi vorbeşte în chipul cel mai real celeilalte, care ascultă intrigată. E ceva intim – nu public. Un scris e public doar în sensul că nu e privat, ţinut pentru tine. Dar nu aparţine unui public, unui număr de persoane care se pot numi grup. Nu există public, mulţime, există un lung şir de unu plus unu; întâlnirea intimă, unică, între doi inşi numai.
 
 
 
 
 
 

~ de soirs pe 4 ianuarie 2024.

2 răspunsuri to “~”

  1. Ar fi așa, dacă nu ar exista criticii literari de care totuși sunt afectați aproape toți scriitorii, cu excepția celor cu adevărat mari :)

  2. Sentimentul meu e ca, indiferent de mediu, toti artistii care conteaza au ceva in comun, in modul de a se raporta la propriul public – indiferent de mediu. Cred ca orice artist trebuie sa manifeste consideratie pentru creditul de atentie primit. In cazul scrisului, presiunea asta e cu atat mai mare cu cat este vorba de alt timp si alta energie, in relatia unui cititor cu un volum de text. Insa cred ca trebuie sa exista o etica interioara legata de asta, a oricarui artist – filozof – scriitor. Si, in masura in care exista, va vorbi de la sine. Cui trebuie,atat.

    Ideea ca arta poate servi intereselor autorului, in mod concret, este odioasa.

Lasă un comentariu