~

        O observaţie interesantă pentru epoca noastră, a plagiatului inconştient, din Talmud (găsită de Levinas): ‘A spune adevărul fără a ascunde numele celui care l-a anunţat primul înseamnă să grăbeşti venirea lui Mesia’.
       Era inevitabil ca o epocă a informaţiei să fie una a plagiatului. Nu cred că se puteau evita lucrurile. Psihologic, citezi o dată, a doua oară uiţi să numeşti autorul real, a treia o spui ca şi când ar veni de la tine – iar ceilalţi te preiau ca autor, la a treia citare devenind ei înşişi autorii, într-un carusel vesel-ignorant pe care epoca digitală l-a facilitat. Am mai fost acolo, în lumea ‘proverbelor’ din sapienţial. Când se va studia real avalanşa plagiatelor ca intenţionalitate, în spaţiul public etc., vom ajunge la concluzii mai puţin moraliste decât se crede. Există un inconştient al Plagiatului, care pluteşte peste epocă, cam de 20 de ani. Ideea – un potlatch foarte post-Google – că informaţia, ideile şi în general gândirea nu mai aparţin legitim unor indivizi, ci umanităţii. Ca un câmp din care culege oricine, a apărut un drept patrimonial al umanităţii şi în domeniul ideilor şi, curând, al creaţiei originale; conspectul colectivist – open source – surclasează ideea de proprietate personală tip copyright, tot mai suspectă sau absurdă.
       Lucrurile nu sunt surprize imorale, la care cădem dezolaţi. Ele apar totuşi fiindcă vin dintr-o banală necesitate internă etc.
 
 
 
 
 
 
–

~ de soirs pe 8 ianuarie 2024.