~
N-am izbutit nici acum să lămuresc misterul: de unde o cunoştea Cioran pe Sylvia Beach. E doar notaţia simplă din ’62, în Caiete, ‘În dimineaţa asta, la cimitir, incinerarea Sylviei Beach. Timp de o oră, Bach’. Prea bine, împrumuta poate cărţile în engleză, pasiunea lui, de la ea pe când era o figură inconturnabilă a cartierului, dar a închis librăria în dec. ’41 şi n-a mai putut s-o redeschidă (nici financiar, dar cât au ţinut-o naziştii în lagărul de la Vittel sănătatea ei s-a deteriorat). E limpede că se ştiau, dar de unde. Vecini, la 20 de metri pe aceeaşi stradă, însă asta nu înseamnă nimic. Prietenia lor comună cu Michaux, pe care ea l-a tradus? Cu Beckett? Nimic, în afara acestor flate presupuneri.
–
soirs 
Erau vecini de strada. Explicatia se afla postarea&comentariile din blogul:
[…]
Seherezada
Anonim said this on 10 februarie 2024 la 0:07 |
De acord, insa asta nu e de ajuns, in Paris vecinii nu sunt ca intr-un sat romanesc. Trebuie sa o fi cunoscut altfel, o conexiune livresca, insa nu am gasit nimic.
soirs said this on 10 februarie 2024 la 10:56
Dar ce? Ei erau parizieni ? Ea americanca, o figura fascinanta, captivanta, erudita … El, curios din fire cunostea probabil toate coclaurile cartierului. Libraria era speciala (am vizitat si eu o versiune mai recenta), iar pe vremea aceea oferea un quality pastime la care noi putem doar visa. Il si vad la o masa privind in jur cu ochi iscoditori, asteptand sa i se puna doar o prima intrebare, la care sa lanseze un raspuns cu care, hatz!!, victima in latz ! Chiar daca a inchis libraria, ea tot era inconjurata de prieteni adevarati care o ajutau neconditionat. Cred ca si el era printre ei.
Seherezada
Anonim said this on 19 februarie 2024 la 23:41 |