~

        Nu e deloc limpede ideea de ‘fericire’. Cred mai degrabă în secvenţial: momente de plăcere sau satisfacţie, momente de bucurie, uneori plaje destul de lungi de serenitate, un calm existenţial în continuitate pe care-l obţinem câteodată şi se întinde chiar pe ani – ceva destul de norocos şi de greu de obţinut. Dar fericirea e ceva imposibil fiindcă e un paroxism plenar şi sistematic. Or, ea e doar un fel de virtualitate, un posibil, o cale către, un vestibul: spaţiul pe unde ajung spre plenar.
       Ideea de fericire pe care ne-o vând azi vânzătorii de fericire – psihologia pozitivă şi instructajele de ‘dezvoltare personală’ – e o fericire definitivă şi completă, un sistem de fericire, care ar depinde doar de noi (un tip explica recent, cu nişte panseuri stoice, că putem fi fericiţi la Auschwitz, depinde de noi). De aceea se vând atât de bine acele manuale de shaming moralist. Or, fericirea depinde enorm de ceilalţi, de mediu, dacă mediul e nefericit fericirea mea e praf, şi n-am crezut niciodată în bogatul care e jubilatoriu în limuzina lui, intrând cu roţile în noroiul satului natal şi privindu-şi semenii lihniţi şi trişti. Fericirea e mai degrabă un posibil: mă trezesc şi îmi spun: pot fi fericit azi, parcă nimic nu mă împiedică, nu s-a întâmplat nimic rău, nu mă doare ceva, pot să-mi iau cafeaua, ziua mea ar putea fi eventual fericită. E o noţiune restrânsă şi circumstanţială de fericire, dar mai onestă.
       Cele mai mari vânzări de carte din Occident, considerând Statele Unite şi Europa, sunt la psihologie pozitivă, primele 2-3 titluri sunt întotdeauna acolo la clasamentul de tiraj. Or, genul ăsta de fericire iluzorie, cu tehnică de manual în 15 lecţii, îi face pe oameni, paradoxal, nefericiţi, fiindcă e culpabilizantă şi conduce la impas. A inventat-o Carnegie acum un secol, e acelaşi individualism narcisic, deveniţi învingători şi ticăloşi, şi nu aduce nimic decât prelungirea iluziei. E un val fabulatoriu resuscitat de vreo 20 de ani, provocat de descurajarea noastră istorică, după ce ideologiile s-au prăbuşit urmând debaclul marilor religii cu salvarea lor terestră şi celestă, simţim o falie în civilizaţie. Mica psihologie s-a instalat pe locul gol al speranţei; dar în genere e limitat şi trece cum a venit.
       Fericirea e ceva fie modest, fie tulburător de complicat şi profund, despre care nu se pot scrie cărţi.
 
 
 
 
 
 
–

~ de soirs pe 8 februarie 2024.