~

        Celor care au o dezolare mai mare decât exigenţa adevărului: se întrevede treptat în Valahia un mic fals istoric în legătură cu profilul ‘Românului’.
       – românul – valahul banal, generic – n-a fost, în majoritate, nici mahalagiul onest cu peşte de sticlă pe televizor, nici vreo figură de sclifosit din cartiere exclusive, cu televizor color, video player şi abonamente la presa străină. Sociologic, în România 45% dintre oameni erau ţărani, cam 40% orăşeni – şi în rest 10-15% mahala, populaţie de periferie urbană. Mahalaua nu era nici ţară nici oraş (cartiere de la centura oraşelor, unde oamenii nu erau nici ţărani, nici orăşeni încă, veniţi la prima generaţie, fără să apuce să încline spre o parte sau alta, trăind un provizorat de habitus). Erau oameni care, poate într-un an de zile, nu vedeau niciodată centrul propriului lor oraş, trăind într-un microunivers închis. Or, mahalaua de 10% de atunci, care a urcat azi demografic spre 50% şi peste, pare să impună în cultura pop ideea că ţara întreagă era ca ea, oraşul întreg şi satele. Că ea reprezenta, cu peştii pe televizor şi carpetele orientale pe care le vedem în ‘muzeele comunismului ‘, o efigie a vieţii şi traiului românului generic înainte de ’89 – lucru nu doar complet fals (erau o minoritate de care cel mai adesea se râdea), dar un fals aproape comic. Ştiu că încercăm să devalorizăm comunismul. Dar să n-o facem împreună cu populaţiile din el.
       – urbanul. Românul de dinainte de ’89, ins foarte oarecare, majoritar şi banal, nu e ilustrat în niciun ‘muzeu al comunismului’. Era un ins care deschidea o carte pe lună, mergea la cinema, la teatru o dată sau de 2 ori pe an, la meciuri, la restaurant, la mare, în drumeţii, se imbrăca simplu spre cenuşiu, avea cluburi de şah şi de bridge, de dans şi de tenis şi de canastă (aşa arăta insul generic, în cluburile de şah intra muncitorul generic, funcţionarul generic…), asculta radio, îşi pierdea destulă vreme pe la cozi, n-avea bani, râdea, avea copii care mergeau la cluburi ale copiilor şi la ştrand, băteau mingea, formau haite între blocuri care se distingeau prin hărmălaie asurzitoare, era un ins care se distra, o distracţie de om trist şi încolţit, şi era pur şi simplu un om obişnuit. Nu un om de la mahala – aceia erau semi-urbanizaţi de care el râdea, fiindcă nu-şi găseau locul, mahalagiii erau ‘ţărăşeni’, nici ţărani, nici orăşeni încă. Dar fără să râdă cu superioritate, fiindcă se simţea solidar cu ei, toţi suportau jugul şi aveau un reper comun de care trebuia să te fereşti: autorităţile. Să nu confundăm majoritatea cu minoritatea socială, întregul cu partea, regula cu excepţia, când alcătuim onest profilul cetăţeanului generic. Românul obişnuit – majoritar, oarecare – nu era deloc dintre cei ‘subţiri’ şi pretenţioşi – aceea era o clasă aparte şi ciudată, căreia nu i s-a făcut încă sociologia -, nu trebuie confundat totul.
       – ruralul. Nici măcar ţăranul nu e cel de azi de la televizor, unde e prezentat numai satul din Sud, un amestec oltenesco-bulgar de vulgaritate crudă şi râs batjocoritor. Ţara e foarte diferită, sunt multe feluri de etos rural, zone, ţinuturi. (Deja Morometele lui Preda era foarte, radical diferit, şi parcă vorbeai de un ţăran din Bulgaria sau din Patagonia, cu cinismul acela sinistru, cu plăcerea batjocurii.) Astăzi se confundă vesel totul. Sudul – o minoritate de vreo 30% – a câştigat fiindcă are Capitala şi de acolo se dă la-ul mediatic. A impus un etos generic al ‘românului’, care ar fi doar cel care rânjeşte şi te fură. Or, 70% din ţară e o lume un pic diferită. E o confuzie totală, nu suntem toţi în Turcia.
       E de înţeles nevoia de caricatură, o tuşă groasă e vizibilă de departe. Doar că, pentru simplificare, se impune treptat în cultura pop un fals istoric. Ruralul generic are azi un profil falsificat. Urbanul generic are un profil falsificat – dar acela, total. Ambele par subţiate într-o sinteză a Mahalalei, periferie care nu deţinea pe vremuri nici 15%. E un fals de antropologie culturală, un fals sociologic şi istoric care începe să se impună lin, consecvent şi amuzant. Nu că profiling-ul e mai bun sau mai rău – e pur şi simplu fals, încalcă criteriul de exigenţă al adevărului.
       Mahalaua a câştigat azi, demografic. Va câştiga epistemic, va sugruma subtil adevărul, nu e îngăduită nicio iluzie. Prea bine.
 
 
 
 
 
 
–

~ de soirs pe 9 martie 2024.