~
Onfray admite că a vrut să-şi pună capăt zilelor, după moartea partenerei. S-a gândit, am trăit 35 de ani admirabili împreună, asta e, pun capăt. Avea 60, era cunoscut, publicase ce era de publicat etc. Bun, şi ce fac. N-am armă. Nu mă pot arunca sub un tren. Nici nu vreau să le las celor care rămân imagini dezagreabile, amintiri, să-i fur oare arma de vânătoare fratelui meu? Am făcut destule voiaje în străinătate, aş putea lua medicamentul cutare, o folie îmi ajunge, nu e complicat, şi s-a terminat. A ruminat posibilităţile. Admite şi acum: dacă aş fi avut un revolver în mână, poate aş fi făcut gestul. Îl salvează o a doua femeie, care nu îl judecă sau contrazice, cu ea zilele trec una câte una etc., a început să trăiască. ‘Dar, după aceea, trăieşti o semi-viaţă.’ Nu ştie să spună nici acum, într-un singur cuvânt, ce l-a ţinut în viaţă. ‘Poate, laşitatea.’
Dar figura lui – e greu să vezi un războinic şi un atrabilar marcat deodată de jenă şi timiditate – arăta aceeaşi tristeţe cu care a spus cuvintele: ‘Apoi, trăieşti. Dar o semi-viaţă’.
–
soirs 