~

       Mirajul democraţiei în societăţile noastre.
       Am votat noi marile teme de societate? Am votat oare multiculturalismul? Ecologismul ideologic? A admis vreodată prin vot un rural să-i apară turbine ‘eoliene’ pe culmea dealului?
       Am votat noi îngrădirea libertăţii de exprimare? Am votat imigraţia masivă, ‘armata de rezervă a capitalului’, cu vorba lui Marx, importată violent de elite pentru a distruge achiziţiile sociale şi a plăti mai puţin munca? (Imigraţia masivă, nu cea umanitară şi de azil indispensabil pentru refugiaţi. Cea masivă în care toţi migranţii sunt băieţi, adolescenţi sau tineri cu blugi, adidaşi, ceasuri, gumă de mestecat, telefoane mobile, şi sunt clasa de mijloc din ţările lor.)
       Regimul în care cele mai înalte probleme ale societăţii sunt ţinute în afara ariei rezoluţiei populare, în care decizia e a elitelor, e oare unul democratic. Regimul în care eşti convocat în hipnoticul cabinei de vot să decizi asupra unor persoane, nu asupra unor probleme. În care votezi portrete, niciodată teme.
       Ce înseamnă o societate? Să tipăreşti monedă, să deţii armată, graniţe şi posibilitatea de a face schimburi diplomatice şi comerciale etc. Când am votat ultima oară pe una dintre determinările acestea, când a fost interogată dimensiunea suveranităţii?
       Voinţa generală – votul majoritar – a fost ţinută sistematic în afara problemelor reale. În toate cele de mai sus, voinţa a fost a elitei, nu a poporului. Houellebecq o deplângea recent, Castoriadis de decenii bune. Se întâmplă mai apăsat, să zicem rapid, cam de la sfârşitul Războiului rece. De atunci democraţia intră în simulacru, în societăţile noastre occidentale, exerciţiul democratic devine mirajul democratic şi societăţile trăiesc din nostalgie. Suntem nevoiţi doar să constatăm realitatea oligarhiei de facto: tot ce e mai important (i.e., afectează pe cei mai mulţi) este decis de cei puţini. Poporul e insultat constant (poţi identifica un elitar imediat prin operarea echivalării prompte între democraţie şi ‘populism’, cu un rânjet frapant de Vechiul Regim), insul nu mai e întrebat nimic. Realmente lipsesc doar perucile. Elitele, intrate în faza istorică inevitabilă a hybris-ului, au preluat dimensiunea democratică a solidarităţii şi au redus-o la schemă.
       Ţi-e atât de milă când vezi un om mergând la ‘vot’, că-ţi vine să-l îmbrăţişezi fără să-i reproşezi nimic, fără să-i spui un cuvânt, şi să mergi mai departe.
       Ideea că cineva se poate preocupa serios de asta – lumea ‘politică’ etc. – te lasă fără glas.
 
 
 
 
 
 
–

~ de soirs pe 5 aprilie 2024.