~

        Puterea politică dominantă se justifică prin ‘expertiză’. Întotdeauna. Poporul e chemat să-şi exprime periodic doar opinia asupra expertizei stabilite. Problema e că aproape orice se poate justifica expert: război, teorii rasiale, foamete, cam orice direcţie e validabilă ştiinţific pe perioada deţinerii puterii. Teoreticienii şi halatele albe sunt mereu la post. (Nu în schimbul unei solde, ci al plăcerii de a participa la putere şi spiritul timpului.)
       Complotismele şi teoriile conspiraţiei s-ar putea să fie de asemenea – în afara validării psihologice evidente, plăcerea misterului minor – o reacţie de societate la înţelegerea acestui determinism al puterii care-şi anexează ştiinţa. În orice fenomen de societate aparent rizibil sunt decelabile straturile subsidiare. În general e un bun ghidaj să nu ‘râzi’ de popor, care are raporturi intuitive corecte. (Filmele care vor să denunţe – categoria Idiocracy, Don’t look up – ignoranţa poporului-gloată sunt întotdeauna un erzaţ de spirit critic, satisfacţii frapant filistine.) Prin definiţie inexpert, poporul ascultă până la un moment anume, când se petrece ruperea contractului de încredere/credinţă.
       Structura ierarhică are nevoie atunci de o comoţie colectivă care sparge îngrădirea imaginarului, de un moment-şoc: război sau o nouă Teorie. Să-şi reaproprieze un adevăr.
 
 
 
 
 
 
–

~ de soirs pe 9 aprilie 2024.